Bună ziua. În august 2024 am decis să depun dosarul pentru redobândirea cetățeniei române. Am găsit o doamna care se ocupa cu asta pentru 50€. Mai târziu mi-a zis că dacă îi mai achit 500€, o să depună cerere de urgentare și o să obțin cetățenia română timp de un an. I-am achitat 550€, apoi am mers la București și am depus dosarul. Azi am vorbitcu ea și mi-a zis că dosarul încă se verifică și urmatoarea audiență în judecată va fi pe 16.11.2026. I-am cerut să-mi restituie banii pentru că termenul de un an a trecut și încă nu se știe când o sa fie gata dosarul. Ea a zis că banii au mers direct la avocat și ea nu âmi restituie nimic. E posibil de facut ceva cu asta, pentru că sunt sigur că sunt mai mulți oameni cărora li s-a promis un termen, care nu e respectat.
Serghei Marciuc
Bună ziua. Termenul de soluționare a dosarului nu depinde de intermediar, iar după modificările legislative din 2025 procedura are oricum un termen legal de până la 2 ani. Deci faptul că dosarul nu e gata într-un an nu înseamnă automat o încălcare din partea ANC. Totuși, dacă vi s-a promis... mai detaliat expres, contra banilor, o ‘urgentare’ și obținerea cetățeniei într-un an, atunci problema poate fi la persoana care a luat banii. Păstrați toate mesajele și dovezile plății și cereți în scris restituirea. Dacă refuză, se poate discuta despre acțiune civilă și, după caz, plângere pentru înșelăciune.